Despre noi

Echipa dr. Motora este prima echipa care a adus conceptul integrat al transplantului de par prin tehnica FUE (Folicular Unit Extraction) în Cluj-Napoca. Conceptul constă în oferirea unui act medical de înaltă calitate, completat de pachetul integrat de servicii medicale şi non-medicale all-inclusive pentru pacienti.

Interventiile si tratamentele se desfasoara in cadrul clinicii Med’Art din Cluj-Napoca, una dintre cele mai noi si moderne clinici  din orasul nostru, unde pacientii beneficiaza de servicii medicale inalt calitative in domeniul dermatologiei si chirurgiei estetice.

Dr. Mihai Motora si-a inceput cariera medicala in orasul sau natal, Cluj-Napoca. A absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie „Iuliu Hațieganu” in anul 2010. Ulterior, şi-a continuat specializarea timp de 5 ani ca medic rezident la Spitalul Regional de Urgenta si la Spitalul Clinic de Recuperare în cadrul Departamentului de Chirurgie Plastica, Estetica si Microchirurgie Reconstructiva, unde a efectuat numeroase intervenţii reconstructive de chirurgia fetei, scalpului, mainii, sanului etc. Perfectionarea in domeniul chirurgiei estetice a inceput din primii ani ca medic rezident prin colaborarea in numeroase interventii estetice la clinicile de top din domeniu din Cluj.

După ce a obținut titlul de medic specialist in chirurgie plastică, estetica si microchirurgie reconstructiva, dr. Motora și-a continuat colaborarea cu Spitalul Regional de Urgență, unde si în prezent efectuează intervenții chirurgicale de urgență și reconstrucție. 

În 2016 a fost invitat să participe la un stagiu de specializare la una dintre cele mai importante clinici internaționale de chirurgie estetică din nordul Italiei, sub supravegherea prof. Giovanni Botti. În timpul acestui stagiu, el și-a perfecționat abilitățile chirurgicale conform celor mai recente tehnici și tehnologii din domeniul chirurgiei estetice.

In acelasi timp, dupa obtinerea titlului de medic specialist,  si-a continuat specializarea in transplantul de par, participand la workshopuri si congrese internationale, unde a invatat cele mai noi tehnici din domeniul FUE.

Diplome si certificate obtinute:

  • International Society of Hair Restoration Surgery 25th World Congress, Prague
  • FUE immersion workshop
  • Female hair loss treatment options workshop
  • Transgender and eyebrow reconstruction workshop
  • Implanters, Bioenhancements and Storage solutions workshop
  • Masters FUE Europe Meeting, Ankara
  • FUE hair transplant workshop, Ankara
  • Stagiu de perfectionare in chirurgia estetica, Villa Bella Clinic, Salo, Italia
  • Simpozion Zilele Transilvanene de Medicina Estetica
  • Basic practical course in microsurgery
  • Basic practical course in microsurgery – instructor asistent
  • Romanian Society for surgery of the hand 10th national congress
  • Romanian Society for reconstructive microsurgery 11th national congress
  • Modern possibilities of ostheosynthesis for hand bones “Zimmer hand and wrist solutions”
  • Urmatorul pas in transplantul din Romania: transplantul de mana
  • Pre –World Society of Reconstructive Microsurgery Congress
  • Burns in children Congress
  • CompasX Congress and Live surgery session

Consultație gratuită