Părul și barba transmit întotdeauna masculinitate. maturitate. forță. virilitate.

Transplantul de păr este acum mai accesibil ca niciodată. Poți redescoperi plăcerea și frumusețea unui păr bogat.

“Calitatea serviciilor noastre și satisfacția clienților noștri, sunt lucrurile pe care punem cel mai mare preț.”

Dr. Mihai Motora

câteva cuvinte despre mine

Mi-am început cariera medicală în orașul meu natal, Cluj-Napoca. Am absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” în anul 2010. Ulterior, mi-am continuat specializarea timp de 5 ani ca medic rezident la Spitalul Regional de Urgență și la Spitalul Clinic de Recuperare în cadrul Departamentului de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.

După ce am obținut titlul de medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, am continuat colaborarea cu Spitalul Regional de Urgență, unde și în prezent efectuez intervenții chirurgicale de urgență și reconstrucție.

8+ ani de experiență

20+ diplome și certificate

3000+ transplanturi reușite

Servicii

Cea mai modernă tehnică pentru tratamentul căderii părului.
Rezultate permanente și aspect 100% natural.
Soluții optime pentru tratarea pierderii părului la femei.

Rezultate

Punem pasiune în restaurarea părului pierdut. Iubim ceea ce facem iar acest lucru se vede în rezultatele noastre.

“Domnul doctor Mihai Motora împreună cu echipa mi-au redat încrederea și aspectul mult dorit. Totul a decurs normal, exact așa cum mi s-a spus, fără probleme. Am găsit o echipă tânără, dornică de afirmare, care lucrează ca niște profesioniști. Au echipamentul necesar pentru un transplant reușit. Recomand cu încredere această clinică din Cluj-Napoca.”

Testimoniale

Radu Mureșan
transplant de păr

“Îl recomand cu încredere pe dl Dr. Motora Mihai pentru implantul de barba sau par. Am avut o comunicare extraordinara atât înaintea implantului, unde mi s a explicat procedeul și fazele prin care se trece, cat și după implant. Sunt foarte mulțumit de rezultat.”

Octavian Ionescu
transplant de păr

“Am făcut operația în luna Iulie 2019, după 6 luni deja era o diferență foarte mare în bine, iar acum după 11 luni se vede o diferență enormă, am avut toate serviciile pe care mi le-am dorit. Recomand cu mult drag echipa Dr. Motora!”

Sergiu Baciu
transplant de păr

O echipă tânără și profesionistă! Pot să spun că nu mă așteptam la un rezultat așa de excelent la doar cinci luni de la intervenție! Mulțumesc de încurajări și suport pe durata celor doua zile. Recomand cu încredere, mulțumesc!”

Solicită o consultație gratuită